„Romanul este construit ca un «dosar» al Sigurantei, din notele unor informatori, transcrieri ale inregistrarilor cu tehnica operativa, declaratii etc. Detaliile sunt abundente si pertinente, autorul fiind un excelent cunoscator al epocii. Trama epica este destul de simpla: ca sa nu fie luat pe front, Vrabete merge la un medic care ar trebui sa-i sectioneze usor tendonul lui Ahile pentru a-l face sa schiopateze temporar. Numai ca mutilarea va fi pe viata, iar cariera de dansator profesionist pe care o visa Gogu Vrabete zis «Tango» va ramane un vis. Reuseste, in schimb, sa ramana in Bucuresti, un Mic Paris agonizand, unde-si dezvolta «afacerile», pierzandu-si noptile prin aceleasi saloane de dans si bordeluri ca inainte de razboi, alaturi de gangsteri, artisti ratati, boieri scapatati, ofiteri nemti sau rusi, in functie de vremuri. E versiunea antieroica a epocii cea pe care ne-o ofera aici Stelian Tanase, aceea in care oamenii sunt spulberati zilnic pe strazi de bombe ce cad la intamplare, absurdul mortii facand indivizii sa traiasca intens clipa, caci niciodata nu se stie daca va mai exista inca o zi. Dragostea fulgeratoare a lui Vrabete pentru dansatoarea Larisa mentine perspectiva «la firul ierbii». Dramele marunte, geloziile, crimele pasionale, desfraul se desfasoara indiferente la marea tragedie a istoriei care zguduie lumea.” „Gogu Vrabete reprezinta destinul Romaniei, un loc insignifiant, prin care treceau toti, invadat de oricine, o Valahie hotarata sa nu insemne nimic, sa nu se opuna nimanui, sa cada la pace cu vremurile traite.” Juan Jiménez García „Apeland cu generozitate la un limbaj spumos, insinuant si alert, scriitorul inventeaza o poveste vintage de-a dreptul diabolica, asemenea unui film alb-negru cu gangsteri si prostituate, din care transpar, intr-o continua revarsare, sex si violenta, iubire si ura, viclenie si candoare, istorie si fictiune – ingredientele unui cocktail perfect pentru un roman surprinzator si necrutator.” Mauro Barindi „Lumea conturată de Stelian Tanase este parca desprinsa dintr-un film diferit de cel al razboiului. Cu amenintarea permanenta a mortii, oamenii devin si mai avizi de viata, vor sa traiasca intens ceea ce ar putea fi ultimele clipe. Astfel ca Bucurestiul anilor 1940 este un oras viu, animat, efervescent, ca intr-un film cu Humphrey Bogart.” Silvia Dumitrache „Bucurestiul «dansatorului de tango» Gogu Vrabete e Bucurestiul lui Jean Moscopol, Sergiu Malagamba si Constantin Tanase: un cocktail ametitor de scene integrate intr-o fantasma nostalgica plina de concretete. Elogiu al Capitalei interbelice la crepuscul, romanul se constituie, in cele din urma, drept un imn epicureic al bucuriei de a trai viata cu frenezie, pana la capat: «Nu-ti imagina un oras cenusiu, posomorat si infricosat. Ne distram de minune. Spectrul mortii dadea vioiciune si imbujora obrajii. Viata de noapte era extrem de vie. Se dansa conga si foxtrot, de bani nu ducea nimeni lipsa. Localurile ocupate nonstop. Teatrele dadeau spectacole cu salile pline. In magazine se inghesuia lumea. Mirosul de cafea te imbata, stofele fine excitau buricele degetelor. Se faceau afaceri mari, se dadeau lovituri babane. Imbogatitii de razboi, febrili, lacomi, si-au facut aparitia ca un grup de ciori la hoit. Piata neagra, gangsterii, bandele, coruptia, depravarea – nu lipsea nimic din peisajul obisnuit al ocupatiilor straine. Excitant sa stii ca maine te nimereste un glont ratacit. Ca iti intra noaptea in casa niste soldati sa-ti reguleze nevasta si sa-ti goleasca sifonierul. Ce te faci? O dai pe veselie. Pretuiesti clipa. Stii ca ti se confisca banii din banca, porcul din curte, pravalia unde vinzi nimicuri, casa cu marchiza din Obor.» Prostituatele, dansatorii, escrocii, turnatorii «iau fata», de fiecare data, agentilor istoriei politice mari sau le imprumuta, pervers, mastile, intr-un univers al deghizamentelor in care nimeni nu e ce pare a fi.” Paul Cernat Fragment din carte: Vremea torida te sleia. Fiecare cu ale lui. Frica se lipea de tine ca o camasa pe zapuseala. Mergeai prin mahala si-ti tiuiau urechile. Tot orasul astepta incordat. La o saptamana dupa noaptea miraculoasa, Gogu s-a dus sa vada tancurile cu stea rosie. Ea nu, oricate rugaminti ii facuse. El ardea de nerabdare sa-i vada pe mujici, voia sa-si dea seama daca ii va fi sau nu bine cu ei . D-asta s-a dus, nu ca sa caste gura. Si-a varat piciorul prin inghesuiala. La intersectia cu bulevardul Ferdinand, spre Gara de Est , era sa fie storcit de o masina. Asa a vrut destinul, asa se scrie istoria. Patania n-a consemnat-o nimeni. Un scartait de pneuri , atat. Trantit pe caldaram. In zilele mari, lui Gogu i se intampla asta ceva. Iata, rusii au ajuns azi , la ora pranzului, la bariera orasului, si prostu' era sa moara calcat de un Fiat rosu. Se stia cu soferul - Nazarie , gazetarul. L-a luat in masina sa-l duca la spital. Amandoi s-au gandit la acelasi lucru. Rusii la bariera Bucurestilor! Asta da, stire de prima pagina. Gogu Vrabete , trantit pe caldaram, nu merita nici cinci randuri la pagina a opta. A urcat sontac-sontac langa sofer. A privit superior prin parbriz lumea de pe trotuare. Alta viata! Carute, camioane , biciclete, coloane de lucratori de la SET, STB, Lemaitre si Malaxa. Fanfare, ofiterime, oficiali la costum inchis, cu palariile pe ceafa.Vipie! Praf! Se distribuiau steaguri si pancarte. Au razbatut printre carute pline de pepeni si biciclisti flancati de tramvaie. S-au tarat prin ziua fierbinte. La bariera, o patrula le-a zis: Stooop! Tocmai treceau soldati absenti, obositi, cu fetele vinetii, in uniforme decolorate, cenusii, cu ceva salbatic in priviri. Nu au oprit, n-au raspuns la urale. Pana diseara il aresteaza pe rege. Maine pun burjuii la zid si-i impusca. Trimit in Siberia femeile si copiii , zicea careva. Gogu i-a scrutat pe noii stapani ca orice sluga veche. Spectacol magnific! La capatul Colentinei forfota de zile mari , a scris Nazarie-n gazeta. Puhoiul aluneca venind din praf. Pe trotuare , nicioreactie, lumea se multumea cu privitul. A venit si ziua Apocalipsului! scanda un popa slabanog , agitand o stea rosie deasupra capului. Antihristul e printre noi! Dupa cateva clipe - o vesnicie - , a inceput un vacarm imens. Senilele, caii, rotile camioanelor si carutelor ridicau mizeria drumului la streasina. Nu a vazut mai nimic, a inghitit praf si atat. A venit sa-i priveasca de aproape pe invingatori. Voia sa inteleaga o clipa mai devreme ce-l astepta. Nu putea gandi din cauza huruitului. Fete inchise, de cenusa, pamantii. Obraji supti, pometi luciosi, ochii, niste linii zgariate cu penita. Jumatate adormiti in uniformele lor albite de vantsi ploi.
