Decembrie 1943. In anii dinaintea ascensiunii la putere a lui Hitler, cabana de vara a familiei Gerber rasuna de rasete. Acum, cand nametii acopera Padurea Neagra, disidenta germana Franka Gerber este singura si lipsita de speranta. Ardoarea si brutalitatea regimului nazist i-au spulberat patria, rapindu-i atat tatal, cat si fratele si lasand-o prada disperarii. La un moment dat insa, descopera un aviator in uniforma germana care zace fara cunostinta pe zapada, cu parasuta fluturand in vant. Se hotaraste sa-l salveze, asa ca tanara il duce in cabana izolata a familiei sale, in ciuda urii fata de regimul pe care-l reprezinta barbatul. Dar cand se dovedeste ca el nu este cine pare a fi, Franka incepe o cursa contracronometru pentru a dezlega misterul adevaratei lui identitati. Legatura lor fragila devine stransa si, totodata, periculoasa. Vanati de Gestapo, pot avea suficienta incredere unul in celalalt pentru a-si uni fortele intr-o misiune ce ar putea schimba soarta razboiului si chiar viata lor? „Trandafirul Alb, Padurea Neagra este, in acelasi timp, un poem liric, o lectie incomoda de istorie si un thriller captivant, care il va tine pe cititor vrajit de la inceput pana la sfarsit.” Flora J. Solomon, autoarea cartii A Pledge of Silence „Multe pot fi laudate in Trandafirul Alb, Padurea Neagra de Eoin Dempsey, dar pentru mine cartea aceasta se remarca din nenumaratele fictiuni de razboi prin simplitatea poetica. Romanul nu se intinde pe toata durata conflictului, pe diverse continente si nu are o lista uriasa de personaje. Este povestea unui tanar, a unei tinere si a curajului de a schimba soarta unui razboi.” Aimie K. Runyan, autoarea bestsellerului Daughters of the Night Sky Fragment din carte: Barbatul isi puse hartile, busola , hainele de schimb si actele de identitate la loc in ranita, intocmai cum le gasise. Statea in capul oaselor, in dreptul etajerei. Usa de la intrare se afla la vreo zece metri distanta, dar usa din spate era  mai aproape. Reusea sa desluseasca pe sub ea lumina alba a soarelui reflectata in zapada. Nu era imbracat destul de gros ca sa iasa si i-ar fi fost imposibil sa evadeze cu picioarele rupte. Adevarul caruia incercase sa-i tina piept doar din indaratnicie ii aparea acum limpede: fara pistoale, era la mana Frankai Gerber, oricine ar fi fost ea. Era imbracat tot in pijamaua pe care i-o daduse ea, dar ce-ar fi daca s-ar uita totusi afara? Poate ca fata spunea adevarul si erau undeva in creierii muntilor. Poate ca nu. Se tara pe podea. Suprafata holului era grunjoasa si simtea particule de praf sub palme, in timp ce inainta taras. Intinse mana dreapta sore clanta, sprijinindu-se in cotul stang. Se feri din drum, in timp ce tragea de usa. O intindere de alb aproape ca-l orbi. Curentul de aer rece il izbi in pieptul dezgolit, iar picioarele il dureau de parca i s-ar fi infipt niste cutite in carne. Usa dadea spre un loc in care erau tinute lemenele de foc. La cativa pasi mai incolo se vedeau copacii incarcati de promoroaca. Nu se vede nimic. La naiba. Inchise usa. Statu cateva secunde sa-si traga sufletul , inainte de a se tara inapoi in camera de zi. Focul ardea inca si, pret de un minut sau doua, ramase intins in fata lui. Ce naiba putea sa faca, desi erau atat de aproape de oras? Cum putea sa ajunga acolo cu amandoua picioarele rupte? Si, daca ajungea teafar pana acolo, ceea ce parea atat de absurd, incat era aproape imposobil, oricine l-ar gasi l-ar duce imediat la spitalul local. Si cu asta s-ar fi terminat totul, si pentru el, si pentru misiunea pe care o avea de indeplinit. Cel mai probabil va muri inghetat in zapada, cum s-ar fi intamplat daca femeia nu l-ar fi adus aici. Poate chiar era cine pretindea ca este. Poate ca-i voia binele. Care era probabilitatea sa fi fost gasit de cineva binevoitor in tara asta de fanatici? Vazuse buletinele de stiri care infatisau multimi enorme de oameni care aclamau fiecare cuvant al lui Hitler , fluturand steaguri si batand in tobe. Aparent, toti cetatenii fusesera spalati pe creier , imbratisand cauza nazista ca si cum ar fi fost o noua religie. Ce alt motiv ar fi avut sa faca tot ce faceau in teritoriile ocupate? Cum altfel ar fi putut justifica o organizatie atat de brutala precum Gestapoul? Isi aminti cuvintele instructorului lui: -  Sa nu aveti incredere in nimeni. Le zisese ca singurul neamt bun e un neamt mort. Recrutii incepusera sa rada, dar nimeni nu se indoia de adevarul spuselor sale. O credeau cu totii, intocmai ca si el. Privelistea dezvaluita de usa din spate nu-i spusese nimic. Trebuia sa se asigure. Incepu sa se tarasca spre usa de intrare. Ceasul cu cuc din hol batu ora zece. Continua sa inainteze, putin cate putin, ignorand junghiurile dela picioare. Ajunse in dreptul usii si apasa clanta , intredeschizand-o inainte de a se trage din drum, ca s-o deschida cu totul. Il izbi din nou acel alb orbitor si vazu un Volkswagen acoperit cu zapada. Se ridica pe brate cat de sus putea. Nu deslusea nimic, doar zapada si copaci cat vedeai cu ochii. Nici macar vreunn drum. Nu se auzea nimic. Niciun semn de viata. Era adevarat: erau singuri aici. Inchise usa de la intrare si incepu sa se tarasca spre camera de zi. Voia ca ea sa-l gaseasca in pat , nu voia sa-i trezeasca banuiala ca se daduse jos de acolo si cotrobaise prin casa. Se opri in dreptul mesei din hol, sub ceasul cu cuc. Mai curand manat de capriciu, ridica mana, sa traga sertarul. Acesta se deschise si el recunoscu imediat zgomotul metalului care aluneca pe o suprafata . Intinse mana si trase de-acolo un pistol. O sa fie pregatit si, daca veneau intr-adevar, n-o sa se lase doborat fara sa-i traga pe cativa dintre ei dupa el.

Brand: Corint